În săptămâna 1 - 5 aprilie 2013, în cadrul Programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun”, sub directa coordonare a doamnei profesor Popescu Marilena, Liceul „Constantin Brâncoveanu” Horezu derulează Proiectul Internaţional „Job Shadow Day”, un proiect ce are ca scop orientarea în carieră a viitorilor absolvenţi de liceu.
WWW.VOCEA-OLTENIEI.RO
În proiect sunt incluşi elevii claselor a XI-a, oferindu-le acestora posibilitatea ca, pe parcursul unei zile, să fie „umbra” unui angajat din aparatul de specialitate al primarului. Primăria oraşului Horezu a fost selectată ca urmare a interesului unor elevi pentru acest domeniu de activitate. Elevii participanţi în acest program, vor avea, astfel, posibilitatea unei experienţe concrete în domeniul administraţiei publice locale, cunoaşterea activităţilor, cadrul legal, îndatoririle şi responsabilităţile de la locul de muncă, interacţionând cu angajaţii primăriei în efortul acestora de a rezolva problemele cetăţenilor.
Elevii participanţi vor desfăşura activităţi specifice compartimentelor; management de proiect, asistenţă socială, contabilitate-buget-impozite şi taxe locale, urbanism şi amenajarea teritoriului, achiziţii publice, comunicare şi relaţii publice, registru agricol, etc. Referindu-se la acest proiect, Primarul oraşului Horezu, Ilie Fârtat ne-a spus: „Participând la aceste activităţi, Primăria oraşului Horezu poate ajuta tinerii din liceul nostru să înţeleagă şi să aleagă diverse opţiuni de carieră, să găsească mai uşor răspuns la întrebări de genul: „Ce vreau să fac după ce termin şcoala?”, „Ce loc de muncă mi se potriveşte?”, „Unde vreau să lucrez?”.
citeşte TOT articolul - CLICK aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu