Managementul Uzinelor Sodice Govora (USG) consideră că decizia de a intra în greva foamei, luată de un grup de angajaţi ai companiei este una delicată şi, din păcate, contraproductivă
WWW.VOCEA-OLTENIEI.RO
Compania USG înţelege că gestul radical, al unui grup de angajaţi de a intra în greva foamei, este o expresie a preocupării faţă de dezvoltarea economică, dar acesta aduce mai degrabă tensiuni în plus decât soluţii. Propunerile făcute de management, în timpul negocierilor, au fost aliniate capacităţilor maxime ale companiei de a răspunde unor solicitări.
În ultimii cinci ani, ca rezultat al investiţiilor de 40 de milioane de Euro, compania a reuşit să crească veniturile, dar înregistrează, în continuare, pierderi operaţionale de -43,4 milioane de Euro. Salariile au fost în continuă creştere de când grupul Ciech a devenit acţionarul majoritar al USG. Recentele solicitări ale sindicatului, din care o parte sunt subiectul unui proces în derulare, iniţiat de Sindicatul Sodistul, sunt peste posibilităţile companiei.
citeşte TOT articolul - CLICK aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu