Se afișează postările cu eticheta program. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta program. Afișați toate postările

duminică, 19 mai 2013

Program modificat pentru Zilele Râmnicului

Urmare a aprobării destul de târzii a programului manifestărilor dedicate aniversării a 625 de ani de la prima atestare documentară a Râmnicului, concertele de pe splaiul Independenţei din zilele de 17 – 20 mai au suferit uşoare modificări faţă de prima propunere
WWW.VOCEA-OLTENIEI.RO
   Astfel, lista completă şi ordinea artiştilor care vor încânta publicul râmnicean este următoarea: vineri, 17 mai, începând cu ora 19.00 – spectacol folcloric cu Elena Ghiţulete, Adrian Ivan, Tatiana Mărcoianu, Ansamblul ”Rapsodia Vâlceană” şi Dumitru Miuţă, urmat de două recitaluri rock cu Megatrone şi Prometeu. Sâmbătă, 18 mai, începând cu ora 19.00, registrul se schimbă, iar pe scenă vor urca Roxana Văduva feat. Tom Boxer, Reea, Amna, Lora şi Akcent.





citeste TOT articolul- CLICK aici

joi, 9 mai 2013

Programul MOL – Pot Ajuta?

9 mai 2013, ARAD - MOL România și Fundaţia Pentru Comunitate au anunțat lansarea celei de-a opta ediţii a Programului MOL pentru promovarea talentelor „Pot ajuta?”, prin care vor fi sprijiniți cu o sumă totală de 290.000 de lei tinerii cu performanţe deosebite în sport sau artă. 
WWW.VOCEA-OLTENIEI.RO
MOL POT AJUTA   La evenimentul de lansare organizat la Clubul Sportiv Municipal din Arad au participat și câțiva tineri care au fost deja susținuți prin programul „MOL - Pot ajuta?”. Multipla campioană europeană și națională la tenis de masă Bernadett Bálint din Arad a arătat că a folosit sprijinul financiar primit în cele două ediții precedente ale programului pentru acoperirea cheltuielilor de transport la 4 competiții internaționale, determinante pentru clasamentul european și mondial, precum și pentru participarea la trei cantonamente de pregătire. Campioana europeană și multipla campioană națională la judo Alexandra Larisa Florian din Oradea a primit anul trecut sprijin financiar pentru achiziționarea a două chimonouri competiționale și a altor echipamente pentru îmbunătățirea procesului de instruire.

citeşte TOT articolul - CLICK  aici

miercuri, 24 aprilie 2013

ETA Râmnicu Vâlcea asigură transport special de 1 mai şi Paşte

Mijloacele de transport în comun ale ETA Râmnicu Vâlcea vor avea program special, în perioada minivacanţei de 1 mai şi a Sărbătorilor de Paşte
WWW.VOCEA-OLTENIEI.RO
autobuz ETA   În perioada 1- 6 mai 2013, autobuzele şi microbuzele ETA Râmnicu Vâlcea vor circula, pe toate traseele urbane şi suburbane, conform programului obişnuit pentru zilele de sâmbătă şi duminică. Astfel, în zilele de 1, 5 şi 6 mai, conform programului unei zile de duminică şi în zile de 2, 3 şi 4 mai, conform programului unei zile de sâmbătă.


citeşte TOT articolul - CLICK  aici

duminică, 12 august 2012

In CRAIOVA incepe prima campanie de deratizare pe domeniul public din acest an

SC Salubritate Craiova SRL demarează luni, 13 august 2012, prima campanie de deratizare pe domeniul public din acest an, care se va desfăşura într-un interval de 10 zile şi care are ca scop combaterea rozătoarelor dăunătoare (şoareci, şobolani) şi menţinerea acestora la un nivel numeric redus.

incepe prima campanie de deratizare   Lucrătorii SC Salubritate Craiova SRL vor actiona luni în parcurile Nicolae Romanescu si Tineretului, amplasând, în primă fază, afise de avertizare a populatiei si, ulterior, în aceleasi zone, statii de intoxicare în care vor fi introduse produsele raticide Rozisoc C (pelete, pe suport de carne si legume deshidratate) si Rozisoc G (pe suport de grâu decorticat).

   Întreaga operatiune va fi derulată cu sprijinul Politiei Locale. În afisele de avertizare se va specifica faptul că substantele folosite sunt toxice pentru oameni si animale, antidotul folosit în caz de ingestie accidentală (Vitamina K), precum si numărul de telefon al SC Salubritate Craiova SRL.

Programul campaniei de deratizare este următorul:

•13.08.2012- Parc Nicolae Romanescu, Parcul Tineretului
•14.08.2012- Cartier Lăpus si Lăpus-Arges
•16.08.2012- Cartier Craiovita Nouă
•17.08.2012- Cartier Brazda lui Novac
•20.08.2012- Cartier Rovine
•21.08.2012- Calea Bucuresti
•22.08.2012- Cartier 1 Mai, cartier George Enescu, cartier Nicolae Titulescu, cartier Cornitoiu Vechi
•23.08.2012- Cartier Valea Rosie, cartier Sărari
Suprafata totală pe care se va efectua activitatea de deratizare este de 200 de hectare, programul urmând să fie adaptat în functie de conditiile meteorologice.

joi, 9 august 2012

Manifestari culturale aduse de luna lui Gustar in judetul VALCEA

În tradiţia populară luna august are mai multe denumiri zonale: Gustar, Augustru, Măselar, Secerar sau Macavei, toate făcând trimitere la împăratul roman Cezar August. Cu toate că ne aflăm într-o perioadă estivală, instituţiile culturale vâlcene au organizat sărbători culturale şi religioase, expoziţii, lansări de carte, spectacole de film etc.

manifestari culturale derulate in luna lui gustar   Pe întreg parcursul acestei luni pot fi văzute expoziţiile temporare „Pomul vieţii în arta populară vâlceană” la Muzeul Satului Vâlcean; expoziţia de ceramică şi sculptură - Cristian Sergiu Ianza şi expoziţia de pictură Gregorian Rusu „60” la Muzeul de Artă Râmnicu Vâlcea. „Tradiţie şi modernitate în satul românesc” este un dialog între judeţele Argeş şi Vâlcea, care se va derula la Biblioteca  Judeţeană Vâlcea, în ziua de 9 august. Se vor lansa cărţile „Obştile săteşti, leagănul neamului românesc” de George Baciu şi „Prima staţie. Despre parade” de Lucian Costache, precum şi un program artistic, o expoziţie de obiecte de artă populară.

   În localitatea Lăcusteni va avea loc, în ziua de 11 august, „Sărbătoarea grâului”, ediţia a VI-a, un proiect cultural care are ca obiectiv prioritar revitalizarea culturii de cereale specifică zonei şi a tradiţiilor culturale ce identifică acest spaţiu în sudul judeţului. Şedinţa Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice va avea loc în ziua de marţi, 14 august, la Sediul Direcţiei pentru Cultură Teleorman. O expoziţie de carte dedicată Oltului şi oraşului Călimăneşti se desfăşura la Biblioteca “A.E. Baconsky” Călimăneşti, pe data de 15 august.

   La 15 august se prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători a creştinătăţii. Mănăstirile şi bisericile din Arhiepiscopia Râmnicului, care au acest hram, cinstesc aşa cum se cuvine evenimentul: Mănăstirile Bistriţa, Govora, Sărăcineşti şi Frăsinei, Paraclisul Mănăstirii Cozia şi Bolniţa Mănăstirii Hurezi, Călimăneşti, Drăgăşani, Ocnele Mari etc. În această zi sfântă, la Costeşti, Grădiştea, Guşoieni, Păuşeşti-Măglaşi, Pesceana şi Stroieşti, se vor organiza târguri.

   Mănăstirea Hurezi îi aşteaptă pe credincioşi să participe joi, 16 august, la prăznuirea Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu şi a celor împreună pătimitori cu dânsul. Se împlinesc 298 de ani de la moartea martirică a lui Constantin Brâncoveanu, a fiilor săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi a lui Ianache Văcărescu, una din cele mai cumplite tragedii pe care le-a cunoscut istoria României. Programul comemorării este următorul: 09.00 - Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Hurezi; 12.00 - Sfinţirea pietrei de temelie a noii biserici şi mănăstiri „Adormirea Maicii Domnului” de la „Vărful lui Roman” din oraşul Horezu.

   În oraşul Băile Govora, va avea loc ediţia a XLIII-a a festivalului de muzică “Florile Govorei” (18-19 august). „Cântecele Oltului”, festivalul ansamblurilor folclorice ale judeţelor străbătute de râul Olt (Braşov, Covasna, Harghita, Sibiu, Olt, Teleorman şi Vâlcea), ajuns la ediţia a XLIV-a, este organizat la Călimăneşti (18-19 august). Dialogul plastic - tabără de iconografie şi artă dramatică cu conţinut creştin-ortodox va avea loc la Mănăstirile Bistriţa, Dintr-un Lemn şi Cozia (20-25 august). “Sărbătoarea Lotrilor” - Ziua oraşului Brezoi, în zilele de 24-26 august, este continuarea unei sărbători străvechi a zonei munţilor Lotrului.

   Creştinii ortodocşi prăznuiesc, în ziua de miercuri, 29 august, Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul. La Schitul Troianu din Râmnicu Vâlcea şi Mănăstirea Cornet, se va prăznui hramul bisericilor. Palatul Copiilor Râmnicu Vâlcea participă la Concursul naţional „Festivalul fanfarelor” de la Târgu Mureş, în perioada 30-31 august. „La izvorul dorului”, festival al creaţiei originale şi al cântecului păstoresc de la Băbeni, ajuns la ediţia a XLI-a, organizat de Primăria oraşului Băbeni şi Casa de Cultură „Dragoş Vrânceanu” Băbeni, se desfăşoară în perioada 30 august-2 septembrie.

   Cinematograful “Ostroveni” din Râmnicu Vâlcea vă invită la proiecţiile de film de la orele 17:00 şi 20:00: Comedia „Te măriţi cu mine?“, cu Jason Segel (03-09 august); Filmul de acţiune „Albă ca zăpada şi războinicul vânător”, cu Kristen Stewart, Charlize Theron şi Chris Hemswort (10-16 august).

Calendar cultural vâlcean

   În luna august s-au născut: guvernatorul Mugur Isărescu, coregrafa Maria Constantinescu, istoricii Mihai Voiculescu, Ioan Dură, Ion Barnea, scriitorul Virgil Ierunca, episcopii Atanasie Mironescu şi Vartolomeu Stănescu, scriitorul Ioan Emanoil Florescu, oratorul şi publicistul Alexandru Lahovari, dirijorul şi animatorul cultural Gabriel Chaborschi, cercetătorul Nicolae Enache de la Olt, gazetarul Gheorghe Smeoreanu artiştii plastici Sergiu Sălişte şi Olga Popescu, animatorul cultural Teodor Geantă. Tot în luna august au trecut în eternitate domnitorii Moise Vodă şi Mihai Vitezul, episcopul Ştefan al Râmnicului (285 de ani), animatorul Constatin Popian şi publicistul Alexandru Cerna Rădulescu.

Informaţiile ne-au fost furnizate de Florin Epure, director executiv la Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Vâlcea.