Se afișează postările cu eticheta 2012. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 2012. Afișați toate postările

miercuri, 24 aprilie 2013

În România, în ultimii doi ani, piaţa soluţiilor Enterprise Resource Planning este în creştere

Piaţa soluţiilor ERP (Enterprise Resource Planning) a intrat anul trecut pe un trend ascendent în România: în 2012, valoarea business-ului ERP (investiţii în proiecte noi, plus costurile cu mentenanţa şi actualizarea celor implementate anterior) a depăşit 110 milioane Euro, faţă de aproximativ 90 milioane Euro în 2011, iar tendinţa de creştere se va menţine şi în anul curent
WWW.VOCEA-OLTENIEI.RO
sigla CGS   Cea mai mare rată de creştere s-a înregistrat pe segmentul soluţiilor internaţionale, comparativ cu cele locale, arată o analiză realizată de CGS Europe- IT Services, parte a grupului american CGS.  Acesta este partener global Microsoft pentru implementarea soluţiei ERP deţinută de Microsoft, respectiv Dynamics AX.  "Valoarea business-ului pe piaţa de ERP a cunoscut, în 2012, o creştere datorită faptului că efectele negative ale crizei economice s-au mai estompat şi, în plus, o parte din  mediul de business a înţeles  că lipsa de reactivitate faţă de astfel de investiţii nu are cum să fie benefică, aşteptarea  fiind contraproductivă", a arătat Mircea Hotăran, director general al CGS Europe- IT Services.

citeşte TOT articolul - CLICK  aici

marți, 13 noiembrie 2012

Concursul National de talente ‹TALENT SHOW› - Editia a-III-a

Clubul de voluntariat Interact Râmnicu Vâlcea organizează a-III-a ediţiei a Concursului Naţional de talente ‹TALENT SHOW›.scris de Cristina IANCU
   Ideea de bază a concursului este de a promova creativitatea, spontaneitatea şi dezvoltarea simţului artistic, conştientizarea de către cât mai multe persoane a faptului că talentul poate fi descoperit şi că există mult mai multe alternative eficiente pentru cultivarea acestuia Nu intenţionăm să aducem în prim plan un anumit tip de talent, ci mai curând modul în care talentatul poate convinge că este special.

   În urma celor două preselecţii care au avut loc, s-au remarcat 20 de momente artistice, individual şi grup, care vor concura la faza locală pentru şansa de a reprezenta judeţul nostru la faza naţională. Faza locală va avea loc sâmbăta, 17 noiembrie 2012, ora 14.00, la Cinema Ostroveni. Se anunţă un spectacol extraordinar, muzica, dans, magie, teatru şi multe altele, jurizat de reprezentanţi din partea clubului Rotary Râmnicu Vâlcea, cât şi Rotaract Râmnicu Vâlcea, alături de importanţi oameni de cultură din oraşul nostru.

   De asemenea , anunţam faptul că avem onoarea să organizăm şi etapa naţională tot în oraşul nostru, care va avea loc începând cu data de 7 decembrie, terminându-se pe data de 9 decembrie 2012, unde vom găzdui reprezentanţi din nu mai puţin de 11 judeţe. Spectacolul propriu-zis va avea loc sâmbăta, 8 decembrie 2012, ora 16.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Râmnicu Vâlcea.

Ne dorim să descoperim şi să lansăm noi talente pe teritoriul Vâlcii, aşa că haideţi să-i alegem împreună pe cei mai talentaţi dintre talentaţi!

duminică, 16 septembrie 2012

Remus Vulpescu despre Roibu si Oltchim

Simpozion dedicat implinirii a 1700 de ani de libertate a crestinismului, la Tismana

Comisia Română de Istorie şi Studiu al Creştinismului organizează în perioada 17 – 19 septembrie un simpozin naţional la Mânăstirea Tismana, din judeţul Gorj dedicat aniversării a 1700 de ani de la publicarea Edictului de la Mediolam, din anul 313, care acorda libertate Bisericii Creştine. 

   Evenimentul va reuni peste 40 de istorici şi teologi de renume din ţară, precum şi oaspeţi din Bulgaria, care vor dezbate teme legate de evoluţia creştinismului în timpul Sfântului Constantin cel Mare şi a influenţei acestuia în teritoriile de la nord şi sud de Dunăre.

   În contextul declarării anului 2013, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca an omagial dedicat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Comisia Română de Istorie şi Studiu al Creştinismului va organiza mai multe sesiuni de lucru şi simpozioane în Mitropolia Olteniei, datorită faptului că activitatea Împăratului Constantin cel Mare este mai pregnant reliefată în această zonă a ţării, unde există dovezi arheologice importante, precum:  podul peste Dunăre inaugurat în 328, cetatea Sucidava – Celei, noua bazilică paleocreştină descoperită lângă Drobeta Turnu Severin etc.

sâmbătă, 15 septembrie 2012

MISIUNE INTERNATIONALA A POLITISTILOR ROMANI, IN HAITI

Vineri, 14 septembrie 2012, şapte poliţişti români au plecat în misiune operativă în Haiti.  
   Începând de vineri, România este reprezentată, în cadrul Misiunii Naţiunilor Unite pentru stabilizare din Haiti, de un contingent format din 24 de poliţişti, ce vor desfăşura activităţi în capitala ţării, Port-au-Prince, şi în alte patru regiuni.

   Cei 7 ofiţeri care au plecat vineri în misiune, vor completa contingentul român din Haiti, format iniţial din 17 poliţişti. Aceştia îşi vor desfăşura activitatea în Teatrul de Operaţii, pentru o durată de un an de zile. Unul dintre poliţiştii plecaţi la data de 14 septembrie, a mai fost în misiune în această ţară, în perioada 2007 – 2009, iar un altul a participat la alte 4 misiuni, în calitate de ofiţer de legătură în Republica Franceză, în perioada 2010 -2011.
În misiunea ONU din Haiti sunt poliţişti din 49 de ţări.

   Misiunea Naţiunilor Unite pentru stabilizare din Haiti (MINUSTAH) a fost înfiinţată prin Rezoluţia Consiliului de Securitate nr. 1542 din 30 aprilie 2004 şi are ca obiective asigurarea unui climat sigur şi stabil în Haiti, instruirea, restructurarea, reformarea şi monitorizarea Poliţiei Naţionale Haitiene, precum şi implementarea programelor de dezarmare şi reintegrare.

   De asemenea, se are în vedere restaurarea şi asigurarea ordinii şi liniştii publice, protejarea populaţiei civile împotriva ameninţărilor de violenţă fizică, sprijinirea procesului constituţional, organizarea unor alegeri prezidenţiale şi parlamentare libere şi corecte, precum şi asigurarea respectării drepturilor omului.

luni, 10 septembrie 2012

Mihai Diculoiu, Presedintele Sindicatului Liber Oltchim, a primit o invitatie de la PCC SE

În urmă cu aproape un an, Wojciech Zaremba, reprezentantul PCC SE, a propus ca o delegaţie alcătuită din reprezentanţi ai Sindicatului Liber Oltchim, să viziteze combinatele chimice deţinute de PCC, cu scopul de a se prezenta rezultatele obţinute de companie.

Mihai DiculoiuReproducem integral scrisoarea PCC SE adresată Sindicatului Liber Oltchim
Duisburg, 12.12.2011
În atenţia: Domnului Mihai Diculoiu
Preşedintele Sindicatului Liber Oltchim Râmnicu Vâlcea
Stimate Domnule Mihai Diculoiu,
   PCC SE doreşte stabilirea unui dialog deschis şi constructiv cu angajaţii Oltchim SA, reprezentaţi de către Sindicatul Liber Oltchim şi îşi reiterează sprijinul total pentru Oltchim. Grupul german PCC SE, în calitate de principal acţionar minoritar de la Oltchim SA, este în continuare foarte îngrijorat de faptul că în absenţa unor măsuri concrete, Oltchim s-ar putea confrunta cu un real risc de insovenţă.

   PCC SE doreşte să elaboreze, împreună cu toţi acţionarii companiei, cu conducerea şi cu angajaţii Oltchim reprezentaţi de către Sindicatul Liber Oltchim, un plan realist de salvare şi redresare pentru Oltchim SA, care să asigure supravieţuirea combinatului chimic. Odată asigurată supravieţuirea companiei, următoarea etapă trebuie să includă luarea unor măsuri necesare pentru alinierea Oltchim la standardele pieţei şi reorientarea producţiei pentru a corespunde mediului actual de afaceri şi cererii pieţei, asigurând dezvoltarea şi creşterea companiei.

   PCC SE este gata să ajute Oltchim cu soluţii alternative pentru accesarea de materii prime, de care Oltchim are nevoie urgent. Aceste propuneri au fost transmise de către PCC SE în atenţia Ministerului Economiei în scrisorile din 19.08.2011, 17.10.2011, 10.11.2011 şi 18.11.2011. În această săptămână, PCC SE va începe discuţiile pe acest subiect cu acţionarul majoritar de la Oltchim, Ministerul Economiei.

diculoiu cu boc   Din păcate, PCC SE nu are acces la informaţii cu privire la situaţia reală a Oltchim şi la nevoile curente de materii prime ale companiei. PCC SE este gata să ajute Oltchim cu materii prime vitale, cum ar fi propilenă şi energie. Cu toate acestea, pentru a putea prezenta soluţii alternative concrete pentru accesarea de materii prime de către Oltchim, PCC SE are nevoie să i se pună la dispoziţie de către conducerea Oltchim, lista produselor şi materiilor prime necesare pentru reluarea producţiei Oltchim la întreaga capacitate.

   Având în vedere că în România există puţină informaţie despre grupului german PCC SE şi din dorinţa de a face cunoscută compania angajaţilor Oltchim SA, am dori să invităm o delegaţie alcătuită din reprezentanţi ai Sindicatului Liber Oltchim şi ai angajaţilor companiei, pentru a vizita combinatele noastre chimice, cu scopul de a vă prezenta rezultatele obţinute de PCC SE prin exemple concrete.

   PCC SE propune organizarea unei întâlniri cu Sindicatul Liber Oltchim în luna ianuarie 2012, la Râmnicu Vâlcea, la o dată şi oră convenabilă ambelor părţi, pentru a discuta toate subiectele menţionate în această scrisoare şi pentru a iniaţia un dialog cu adevărat constructiv între PCC SE şi angajaţii Oltchim S.A.

Cu stimă,
Wojciech Zaremba
Reprezentantul PCC SE pentru România

Perchezitii efectuate de DIICOT la suspecti de fraude fiscale si vamale

În această dimineaţă au loc 32 de percheziţii pe raza judeţelor Călăraşi, Constanţa, Sibiu, Prahova, Vâlcea, Giurgiu şi în municipiile Bucureşti şi Alba Iulia pentru destructurarea unei grupări specializate în comiterea de fraude fiscale şi vamale, prin sustragerea în totalitate sau în parte de la plata taxelor, impozitelor sau accizelor aferente, prin ascunderea beneficiarilor reali ai produselor petroliere.

   Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi şi procurorii D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Călăraşi, în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Călăraşi, BCCO Constanţa, BCCO Bucureşti, BCCO Ploieşti, BCCO Piteşti, BCCO Alba, DGIPI, efectuează simultan 32 de percheziţii, astfel: 8 percheziţii în judeţul Călăraşi, 12 percheziţii în judeţul Constanţa, 4 în Bucureşti, 3 în judeţul Sibiu, 2 în Prahova şi câte o percheziţie în judeţele Vâlcea, Giurgiu şi în municipiul Alba Iulia.

   În fapt, membrii grupării au achiziţionat cantitatea de peste 11.000 tone motorină Euro 5, în regim suspensiv de la plata accizelor, în scopul transformării în produse petroliere inferioare, respectiv combustibil lichid greu şi motorină Navo, prin antrepozitul fiscal situat în Călăraşi.

   În realitate, motorina era comercializată prin intermediul unor societăţi comerciale care deţineau staţii de distribuţie a carburanţilor, pe circuitul comercial fiind interpuse şi societăţi comerciale tip „fantomă”, fiind utilizate documente contabile din care să rezulte în mod nereal că au fost achitate accizele.

   Activitatea infracţională a fost sprijinită de către funcţionari vamali din cadrul D.J.A.O.V. Călăraşi, prin efectuarea unor controale formale la societăţile comerciale implicate şi prin asigurarea unor spaţii necesare funcţionării societăţilor. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la suma de 5 milioane de Euro.
Urmează să fie puse în executare 13 mandate de aducere. Persoanele vor fi conduse pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Călăraşi.

joi, 6 septembrie 2012

Constantin ROIBU, directorul de la Oltchim, a demisionat

Alături de Roibu au solicitat eliberarea din funcţii 15 directori şi contabilul-şef.

   Miercuri, 5 septembrie 2012, peste 100 de angajați ai Oltchim au luat cu asalt pavilionul combinatului, solicitând demisia conducerii combinatului şi a liderului de sindicat Mihai Diculoiu. Liderul de sindicat al Oltchim a scăpat cu greu de furia mulţimii care îl acuză că muşamalizează incapacitatea managerială care a adus combinatul într-o situaţie critică.

   Constantin Roibu, aflat la conducerea combinatului chimic din anul 1991, şi-a prezentat demisia, începând cu data de 5 septembrie 2012, din funcţia de director general al Oltchim şi din cea de membru al Consiliului de Administraţie al combinatului. Alături de  Roibu, au solicitat eliberarea din funcţii Nicolae Radu Olaru - director general adjunct producţie şi investiţii, Alin Smeu - director general adjunct financiar, Măndică Vasile - director economic, Veronica Preoteasa - director comercial, Cristian Georgescu - director producţie, Mihnea Iordache - director trezorerie, Cosmin Diaconu - director aprovizionare, Marian Răduţoiu - director mentenanţă, Daniel Mihăescu - director divizia Petrochimică Piteşti, Victor Avram - director Electro-AMA, Nicolae Stanciugel - contabil şef, Marian Ţapu - director Divizia Materiale de Construcţie, Ionel Bejenaru - director Uzina Chimică, Odorel Nicolescu - director Uzina Petrochimică, Ţucu Cristian Gheorghe - director Uzina Olefine şi Celea Irina - director marketing Divizia Materiale de Construcţii.

   FMI a solicitat ca Oltchim să fie privatizat în această lună. Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,8% din titlurile combinatului chimic. În acţionariatul Oltchim se regăsesc compania PCC SE, înregistrată în Germania - cu 18,3% din titluri, şi fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie - cu 14,02% din titluri.

Traficanti de minore arestati in Brezoi, judetul VALCEA

În această dimineaţă, au fost puse în aplicare două mandate de aducere pentru două persoane suspectate de implicare într-o reţea de trafic de persoane.

   Joi, 6 septembrie 2012, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea şi procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea au organizat o acţiune pentru identificarea şi prinderea membrilor unei grupări de traficanţi de persoane care aveau ca principală activitate traficul de minore.

   Victimele erau  exploatate sexual pe raza judeţului Vâlcea,în Valea Oltului, iar clienţii erau racolaţi, în special, din rândul cunoscuţilor sau din restaurantele şi barurile cu program de noapte din zonă. În cadrul acţiunii, a fost efectuată o percheziţie domiciliară la locuinţa Laurei C., de 21 de ani, din Brezoi şi au fost puse în executare două mandate de aducere pe numele acesteia şi a lui Venus C., de 26 ani, încarcerat în penitenciarul Colibaşi, care coordona întreaga activitate infracţională.

   În urma activităţilor desfăşurate, a rezultat faptul că, începând din vara anului trecut, Laura C. a racolat mai multe persoane de sex feminin, printre care şi o minoră de 17 ani, pe care, prin ameninţări şi acte de violenţă, le-a exploatat sexual pe raza judeţului Vâlcea, iar banii câştigaţi din această activitate şi i-a însuşit în totalitate.

   Din activitatea infracţională, cei 2 suspecţi au obţinut aproximativ de 30.000 euro, bani cu care au achiziţionat un imobil în oraşul Brezoi şi un autoturism. Cele două persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Vâlcea în vederea audierii de procurorul de caz, iar în urma probatoriului administrat în cauză, procurorul a luat împotriva acestora măsura reţinerii pentru 24 ore pentru trafic de persoane, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale în cauză.

joi, 30 august 2012

Perchezitii efectuate de DIICOT Craiova, in Constanta, Braila, Galati, Cluj si Dolj

În această dimineaţă, 15 percheziţii au băgat în sperieţi o grupare de hackeri care acţiona pe raza judeţelor Constanţa, Brăila, Galaţi, Cluj şi Dolj  

perchezitii efectuate de diicot craiova   Joi, 30 august 2012, poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Craiova şi procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Craiova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul B.C.C.O. Constanţa, B.C.C.O. Galaţi, B.C.C.O. Cluj, I.P.J. Dolj şi S.O.S Craiova, au efectuat simultan 15 percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Constanţa, Brăila, Galaţi, Cluj şi Dolj pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în comiterea de infracţiuni informatice.

   Toate persoanele identificate la locuinţele unde se efectuează percheziţiile domiciliare urmează să fie conduse la sediul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Craiova în vederea audierii şi dispunerii de măsuri legale corespunzătoare. Din anchetă a rezultat că, în perioada martie 2011- august 2012, membri grupului infracţional organizat au desfăşurat activităţi infracţionale din domeniul criminalităţii informatice.

   Prin activităţi de tip „phishing”, „vishing” şi „spam” ,pe servere închiriate, cu ajutorul unor aplicaţii informatice, suspecţii au obţinut zeci de mii de numere de carduri aparţinând unor cetăţeni americani (sub pretextul blocării conturilor despre care părţile vătămate fuseseră anunţate anterior că au fost compromise).

   Ulterior obţinerii datelor suspecţii ridicau în mod ilegal sumele de bani aferente cardurilor bancare, cauzând un prejudiciu estimat la peste 100.000 de euro.

Pe parcursul desfăşurării cercetărilor, poliţiştii români au cooperat cu lucrători ai Secret Service din cadrul Ambasadei S.U.A. la Bucureşti.

citeşte TOATĂ ştirea: click AICI

miercuri, 29 august 2012

Incendiu la Malaia, in zona muntelui Puru - judetul VALCEA

Astăzi, la ora 16.00, în zonă acţiona personalul silvic din cadrul Ocolului Silvic Obârşia Lotrului şi a Ocolului Silvic Buila, precum şi din cadrul Obştii Private Belceşti – Vlădoi, urmănd ca mâine, începând cu ora 05.00, la faţa locului să se deplaseze 25 de pompieri militari.

incendiu la malaia in zona muntelui puru   În după-amiaza zilei de 29 august 2012 pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă General Magheru al judeţului Vâlcea au fost anunţaţi despre reaprinderea vegetaţiei uscate existentă la nivelul solului în pădure de răşinoase, în zona muntelui Puru din apropierea lacului Galbenu, situat pe zara localităţii Malaia.

   Cetăţenii care au efectuat anunţul sunt angajaţi ai Ocolului Silvic Privat Obârşia Lotrului, care rămăseseră în supraveghere după stingerea incendiului produs în data de 26 august 2012 în aceeaşi zonă. Pentru evaluarea situaţiei, conducerea inspectoratului a dispus deplasarea grupei operative la locul incendiului. În funcţie de constatări, în data de 30 august 2012, începând cu ora 05.00 se va ordona deplasarea la faţa locului a 25 de pompieri militari echipaţi cu mijloace deprimă intervenţie pentru a stinge incendiul.

   Reamintim faptul că incendiul se manifestă într-o zonă cu teren accidentat şi înclinaţie foarte mare, fapt care îngreunează accesul.

Scutere furate din Italia, identificate in comuna Jiana, judetul Mehedinti

Mopede sustrase din Italia, identificate de poliţiştii mehedinţeni

scutere furate din italia   Marţi, 28 august 2012, la ora 20.10, poliţiştii Postului de Poliţie Jiana l-au depistat pe  B. Ion, de 21 ani, din comuna Jiana, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea pe DJ 564, în localitatea Jiana, un moped, neînmatriculat sau înregistrat şi fără să posede permis de conducere. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că mopedul figurează în baza de date ca fiind furat din Italia.

   În cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără  să posede permis de conducere, fapte prevăzute şi pedepsite de lege. Mopedul a fost reţinut în vederea cercetărilor.

   Tot ieri, la ora 20.10, poliţiştii Postului de Poliţie Jiana l-au depistat pe C. Ionuţ, de 21  ani, din comuna Jiana, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea pe DJ 564, în localitatea Jiana, un moped, neînmatriculat sau înregistrat şi fără să posede permis de conducere. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că mopedul figurează în baza de date ca fiind furat din Italia.

   Faţă de conducătorul mopedului au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără  să posede permis de conducere, fapte prevăzute şi pedepsite de lege. Mopedul a fost indisponibilizat în vederea cercetărilor.

Craiova - informatii de interes public

Lista actualizata cu asociatiile de proprietari care nu au depus documentatia pentru reabilitarea termica a blocurilor.

primaria craiova   Primaria Municipiului Craiova reaminteste cetatenilor ca toate blocurile din Craiova au posibilitatea de a intra în reabilitare termică finanţată din Fonduri Europene. Pentru ca un bloc să fie reabilitat termic integral trebuiesc îndeplinite o serie de cerinţe impuse de Uniunea Europeană, iar printre aceste se numără şi faptul ca toţi proprietarii unei scări de bloc să fie de acord cu reabilitarea. Izolare termică, tocărie, închiderea balcoanelor, termoizolarea planşeului la parter şi refacerea tuturor instalaţiilor interioare sunt lucrări ce se pot face din bani europeni.

   Vezi mai jos lista actualizata la zi, pana pe 22 august, cu Asociaţiile de Proprietari din Craiova care nu au răspuns invitaţiei adresate de Primăria Municipiului Craiova.

Lista Asociatii 22 august 2012

Conducatorul unui autoturism si un cal, si-au pierdut viata la Recea, in judetul MEHEDINTI

Accident rutier cu victime, produs între un autoturism şi un cal, în Recea, comuna Punghina, judeţul Mehedinţi

conducatorul unui autoturism si un cal   Miercuri, 29 august 2012, la ora 05.03, Staţia  de Pompieri Vânju Mare a intervenit cu un echipaj format din cinci pompieri şi o autospecială de intervenţie, la un accident rutier produs pe DN 56, pe raza localităţii Recea, comuna Punghina, între un autoturism Dacia 1310 şi un cal.

   Pompierii au acţionat pentru descarcerarea conducătorului autoturismului (decedat înainte de sosirea forţelor de intervenţie), îndepărtarea materialelor rezultate în urma impactului şi scoaterea animalului mort, în afara părţii carosabile. Pe durata intervenţiei, circulaţia rutieră a fost restricţionată pe un sens de mers. Intervenţia s-a finalizat la ora 06.00.

Controale efectuate de Politia Locala din Ramnicu Valcea

Demarate la cererea expresă a primarului Emilian Frâncu, controalele efectuate de Poliţia Locală - prin intermediul Biroului Disciplina în Construcţii - şi de Serviciul Urbanism al Primăriei municipiului la cele două construcţii demarate în vecinătatea sitului arheologic ”Buridava romană” de la Stolniceni au relevat o serie de aspecte contrare legislaţiei specifice.

controale efectuate de politia locala in ramnicu valcea   Astfel, în primul caz - cel al săpăturilor realizate în vederea turnării fundaţiei de către Ghiocel Elena, cu domiciliul în Ocnele Mari - s-a stabilit că aceste lucrări se execută fără Autorizaţie de Construire, dar că ele pot fi autorizate cu avizul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, situaţie în care s-a cerut intrarea cât mai urgentă în legalitate.

   În cel de-al doilea caz, unde lucrările au avansat până la stadiul de turnare a temeliei, proprietarului Avram Evanghelie Minovici din Râmnicu Vâlcea i se va da somaţie pentru desfiinţarea completă a construcţiei, întrucât ea este amplasată atât în aria de restricţie a situl arheologic, cât şi într-o zonă cu funcţiune de terenuri agricole.

   În cazul în care acesta nu se va conforma, municipalitatea va începe demersuri în instanţele de judecată pentru demolare, sesizând, totodată şi organele de cercetare penală.

marți, 21 august 2012

Incendiu la Budesti, in judetul Valcea - Fabrica de vopseluri cuprinsa de flacari - imagini

Marţi, 21 august 2012, flăcarile au cuprins o fabică de vopseluri din comuna Budeşti, judeţul Vâlcea. Cantităţi mari de benzină şi toluen au pus în pericol viaţa pompierilor care s-au luptat cu focul.

incendiu la budesti   Pentru moment nu se cunoaşte ce a provocat acest incendiu. Poliţia a asigurat perimetrul evenimentului.

   "Pompierii au înlăturat pericolul exploziilor, cea mai apropiată casă fiind la cca 250 de metri", a declarat Octavian Fulger, purtător de cuvânt la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.

   Pentru stingerea incendiului, s-a acţionat cu şase autospeciale cu apă şi spumă, dintre care cinci ale ISU Vâlcea şi încă o autospecială venită în sprijin de pe Platforma Chimică Râmnicu Vâlcea. De asemenea, la faţa locului au intervenit şi două echipaje SMURD care au acordat primul ajutor medical mai multor persoane intoxicate cu fum, nefiind necesară transportarea acestora la vreo unitate medicală.

   După aproape o oră de la sosirea echipajelor la locul incendiului, a fost înlăturat pericolul extinderii la hala de producţie din apropiere, precum şi o eventuală explozie a rezervoarelor de stocare a materiei prime (benzină, toluen, diluant şi alte substanţe folosite în procesul tehnologic), din incinta depozitului.

   În urma incendiului a fost distrusă o clădire în care se afla punctul de recepţie a materiei prime, precum şi zeci de baxuri şi recipiente metalice cu substanţe folosite în procesul de producţie. De asemenea, a ars în totalitate un autocamion încărcat cu materie primă, acesta fiind surprins în incinta depozitului în momentul producerii incendiului, chiar în momentul descărcării substanţelor inflamabile. Din fericire nu s-au înregistrat victime care să fi suferit arsuri sau alte răni.

   Atât valoarea pagubelor cât şi cauza care a dus la producerea incendiului urmează să se stabilească în perioada imediat următoare, după finalizarea cercetărilor.

Vezi mai multe IMAGINI! Click AICI

luni, 20 august 2012

23 August 1944 si polemicile istoriei

RECURS LA ISTORIE: 23 August 1944 şi polemicile istoriei - emisiune realizată de Florin EPURE
Invitat: Dr. în Istorie Ion POPESCU

 
 

Excroc identificat de politistii din Calimanesti

Autorul mai multor înşelăciuni, pretindea că este salariat în cadrul unei societăţi comerciale de distribuire a energiei electrice şi astfel intra în locuinţele persoanelor în vârstă.

politie   Poliţiştii din cadrul formaţiunii investigaţii criminale – Poliţia oraşului Călimăneşti în colaborare cu cei din cadrul Postului de Poliţie Sălătrucel au efectuat o acţiune pe raza oraşului Călimăneşti, în vederea  identificării unei persoanei suspecte de săvârşirea a şapte fapte de furt şi înşelăciune în perioada iulie - august 2012 pe raza celor două localităţi, rămase cu autori necunoscuţi.

   C. Marcu, de 30 de ani, din oraşul Călimăneşti, a fost identificat şi condus la sediul poliţiei oraşului Călimăneşti, fiind cercetat pentru 5 infracţiuni comise pe raza oraşului Călimăneşti şi 2  pe raza comunei Sălătrucel, reuşindu-se probarea tuturor faptelor, cauzând un prejudiciu cauzat se ridica la suma de 4220 lei.

   Cercetările se vor extinde faţă de C. Marcu pentru stabilirea întregii activităţii infracţionale în perioada 2011- 2012, suspectul fiind cercetat în stare de libertate.

Romanii vor Unirea cu Republica Moldova

REUNIREA CELOR DOUĂ STATE GERMANE - model de integrare euro-atlantică pentru Republica Moldova, prin REUNIREA CELOR DOUĂ STATE ROMÂNEŞTI

romanii vor unirea cu republica moldova   87,25 % dintre românii din dreapta Prutului îşi doresc unirea cu Republica Moldova. Acesta este unul dintre rezultatele preliminare ale unui sondaj de opinie efectuat în România, în luna iunie, de către Centrul Român pentru Studii şi Strategii.

   O serie de date cu privire la percepţia românilor asupra identităţii lingvistice, istorice, politice şi culturale a locuitorilor din Republica Moldova au fost făcute publice astăzi la Chişinău. În timp ce numai 55,2% dintre respondenţi consideră că politicienii din România ar trebui să trateze unirea ca prioritate, un procent mult mai ridicat dintre cei chestionaţi sunt de părere că locuitorii din dreapta Prutului sunt în primul rând români (67,8%), că limba vorbită de ei este româna (71,9 %) şi că „Basarabia este pământ românesc”(84,9%).

   Datele preliminare au fost prezentate în cadrul conferinţei-dezbatere cu tema “REUNIREA CELOR DOUĂ STATE GERMANE - model de integrare euro-atlantică pentru Republica Moldova, prin REUNIREA CELOR DOUĂ STATE ROMÂNEŞTI”. Cu această ocazie, directorul Centrului European pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române Radu Baltasiu a declarat: "Această cercetare este prima aşezată într-o paradigmă românească, în sensul că e realizată din perspectiva unui interes românesc şi orânduieşte demersul ştiinţific sub această stea. Din acest punct de vedere, este una dintre primele cercetări care indică limpede că teritoriul dintre Prut şi Nistru, respectiv Republica Moldova sau Basarabia, este încă bine aşezat în mentalul colectiv din România. Asta a fost o surpriză plăcută pentru noi, ne aşteptam ca după douăzeci de ani de curriculă şi mass-media într-o formulă deznaţionalizantă, neadaptată în raport cu complexul Europa, să găsim mai puţin prezentă această resursă mentală. Iată că ea este prezentă şi asta ne bucură".

   Evenimentul a fost organizat în ajunul vizitei cancelarului german Angela Merkel la Chişinău. Societatea din Republica Moldova aşteaptă cu interes rezultatele acestei deplasări a oficialului german, în contextul în care în ultimele luni s-a vehiculat ideea reglementării conflictului transnistrean prin aplicarea unui plan de federalizare a republicii. Sondajul de opinie a fost realizat în România, în perioada 7-23 iunie, pe un eşantion reprezentativ naţional de 1486 de persoane, cu o eroare tolerată de +/- 2,5%, la un nivel de încredere de 95%. Rezultatele finale ale cercetării vor fi făcute publice în luna septembrie.