„De ce avem dreptul să-l dăm în judecată pe Dumnezeu" - (Focşani, Editura Andrew)
WWW.VOCEA-OLTENIEI.RO
„Ştiţi când au blondele creierul cât o boabă de piper? Atunci când se dilată..." zice domnia sa, Virgil Panait, la pagina 37. Nici nu bănuia că „jurnalul" său va încăpea pe mîinile unei blonde, zic eu, cu modestie, cu o boabă de piper în plus. Cititorul care doreşte exerciţii de practică juridică şi de imaginaţie îndrăzneaţă să parcurgă acest jurnal (unul neobişnuit, datele consemnării sînt pe sărite), pe care autorul spune ca l-ar fi găsit într-un caiet jerpelit, lîngă containerul de gunoi, cu urme de încălţăminte pe el, dovadă că îl mai călcase cineva în picioare.
Să-l deferim justiţiei cititorului pe Virgil Panait, norocosul „găsitor" al „caietului jerpelit", să-i oferim recompensa cuvenită pentru „lunile de migală şi chin necesare descifrării textului cu o lupă de filatelist". Este vorba despre un bărbat frumos, cu ochii albaştri (de mă şi mir cum de s-a socotit aşa liber să-l dea în judecată pe Domnul), un scriitor prolific, redactor-şef la „Oglinda literară", membru al Uniunii Scriitorilor din România, care a semnat lucrările: „Ora de poesie", „Deposedarea de timp", „Poemul precum actul sexual", „Durerea – Instrucţiuni de folosire", „Scrisori pierdute", „La depossession de temps", „Riscul de a fi martor", „Arhitectura cenuşii".
citeşte TOT articolul - CLICK aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu