joi, 16 august 2012

De Sfânta Maria, în Râmnicu Vâlcea, poliţistii au aplicat amenzi în valoare de peste 88 milioane lei

Miercuri, 15 august 2012, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au acţionat pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică şi în vederea prevenirii evenimentelor rutiere şi a depistării conducătorilor auto care încalcă prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice.

amenda   Cu ocazia activităţilor desfăşurate, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au  controlat  77 autovehicule, au întocmit 63 procese verbale, aplicând 75 de sancţiuni contravenţionale, din care 39 aplicate pentru depăşirea vitezei maxime admise pe respectivul sector de drum şi 17 pe linia transportului de marfă.

   Poliţiştii din cadru Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii comiterii de fapte antisociale şi producerii de evenimentelor rutiere, având ca rezultat aplicarea a 49 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 8863 lei, controlarea a 69 de autovehicule, legitimarea a 145 persoane.

   Poliţiştii din cadru Poliţiei municipiului Drăgăşani au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii comiterii de fapte antisociale şi producerii de evenimentelor rutiere, având ca rezultat aplicarea a 30 de sancţiuni  contravenţionale, în valoare de 8245 lei, controlarea a 42 de autovehicule, legitimarea a 45 persoane.

   Cu ocazia  desfăşurării sărbătorii religioase anuale a Adormirii Maicii Domnului, în comuna Costeşti a fost organizată o acţiune în sistem integrat pe linia prevenirii comiterii de fapte antisociale şi producerii de evenimente rutiere. Astfel, în ziua de 15 august 2012, 36 de poliţiştii şi jandarmi au desfăşurat activităţi de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, de supraveghere a traficului rutier şi a conduitei participanţilor la trafic. Rezultatele s-au concretizat în aplicarea a 7 sancţiuni contravenţionale în valoare de 960 lei, legitimarea a 42 de persoane şi controlarea a 15 autoturisme.

Niciun comentariu: